Cuttere Zund - modul de frezare de 3,6kW



Cuttere Zund - modul de frezare de 3,6kW


Adaugata Marti , 31 Ianuarie 2017, 11:23:23
Cuttere Zund - modul de frezare de 3,6kW

Cutterele Zund sunt cunoscute pentru modularitate si pentru numarul mare de scule disponibile ce permit debitarea unei game extinse de materiale. Optiunea existenta pana acum pentru debitarea materialelor rigide era unitatea de router de 1kW, suficient de puternica pentru executarea lucrarilor curente de frezare de materiale acrilice, policarbonat, Dibond, Forex si MDF. 

 
Pentru lucrarile de frezare de mare volum insa si care necesita utilizarea de scule diverse, Zund introduce pe piata modulul de router de mare putere RM-L, o solutie de frezare noua si robusta. 
 
Cu o putere de pana la 3.6kW si un cuplu maxim de 0,7Nm, aceasta scula ofera noi posibilitati in materie de performanta si aplicatii. Materialele dure de densitate mare pot fi acum procesate la viteze mult mai mari si cu adancimi mai mari de taiere, ceea ce reduce numarul de treceri necesare si creste productivitatea semnificativ. Motorul este racit cu apa, iar un sistem de inalta performanta de exhaustare tine zona de frezare curata.
 
Noul modul de router este echipat cu MQL, un sistem de lubrifiere cu pulverizare care asigura ungerea frezei pentru minimizarea frecarii in cazul prelucrarii metalelor neferoase. Se diminueaza astfel caldura generata in timpul frezarii, cu un impact semnificativ asupra maririi duratei de viata a frezelor. Un sistem inteligent de compensare a suprafetei tine cont de neuniformitatea grosimii materialului, asigurand ajutarile necesare de profunzime in aplicatiile de gravare.
 
Sistemul de prindere pneumatic ER-16 asigura prinderea perfect concentrica si puternica a frezei. Pentru a permite utilizarea frezelor de mai multe diametre, sunt folosite adaptoarele HSK-E25 . Acestea permit utilizarea unei game largi de freze cu acelasi modul de router. Schimbatorul automat de scule ARC HSK permite schimbarea automata intre 8 freze diferite.
 
Modulul de router de 3.6kW RM-L combinat cu schimbatorul automat poate oferi eficienta si profitabilitate fara precedent.